Reactualizat la:

50 de ani de performanta si profesionalism

50 de ani de performanta si profesionalism
REŞIŢA – Anul acesta LTL aniversează jumătate de secol de la absolvirea primei generaţii de elevi. În cei cincizeci de ani de existenţă, cursurile actualului Liceu Teoretic „Traian Lalescu“ au fost absolvite de numeroase personalităţi ale României.

Unii au devenit celebri după absolvire ca profesori, oameni de cultură, oameni politici sau de televiziune, ingineri, informaticieni, medici, regizori de teatru şi film, actori, cercetători, economişti sau jurnalişti, alţii, mai puţin interesaţi de celebritate, au devenit pur şi simplu părinţi şi cetăţeni exemplari.

În 2011 LTL celebrează 50 de ani de la absolvirea primei generaţii de elevi! Timp de o săptămână, din 23 până în 28 mai 2011, elevii, părinţii, absolvenţii, învăţătorii şi profesorii noştri celebrează prin activităţi interesante „Jumătate de secol de excelenţă!“

„Liceul de poveste“, expoziţia de fotografie „LTL-iştii“, quizz muzical, desene pe asfalt, atelier de pictură, „LTL la pătrat“ – matematică distractivă, sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice ale elevilor sunt doar câteva din momentele în care LTL-iştii vor îmbrăca straiele de sărbătoare.

Ziua de 28 mai 2011, Ziua LTL, îi va strânge laolaltă pe toţi cei care, elevi sau profesori, au adus faima acestui liceu! Gala LTL se va desfăşura la Palatul Cultural şi îi va omagia pe LMF-iştii şi LTL-iştii de ieri şi de azi care se vor mândri din septembrie 2011 spunând Colegiul Naţional „Traian Lalescu Reşiţa“. Performanţa face diferenţa!

Camelia Radovan

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou