Reactualizat la:

44 de profesori se muta

44 de profesori se muta
REŞIŢA -Două cadre didactice titulare în judeţele Constanţa şi Mureş au cerut pretransferul în Caraş-Severin.

Rectifica

În luna aprilie 2014 s-a desfăşurat etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, la cerere, a personalului didactic titular.

Cadrul didactic titular într-o unitate de învăţământ preuniversitar, care a dobândit prin studii două sau mai multe specializări, poate solicita, în etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, ocuparea unui post didactic sau a unei catedre vacante, sau trecerea într-o altă funcţie didactică, în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alte unităţi de învăţământ. Această solicitare se face cu acordul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ respective.

Pretransferul se poate realiza şi prin schimb de posturi pe baza consimţământului scris al solicitanţilor, fără a fi condiţionaţi de domiciliu şi cu acordul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ la care solicitanţii sunt titulari. Etapa de pretransefer s-a desfăşurat în trei etape de înscriere.

Conform informaţilor puse la dispoziţia publicului de către MEN pe portalul titularizare.edu.ro, în prima etapă 36 de cadre didactice titulare au depus cerere de pretransfer către unităţile de învăţământ din Caraş-Severin. În cea de-a doua etapă au fost înregistrate şase cereri, iar în cea de-a treia etapă doar două cereri de pretransfer. Emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare se va face până în data de 6 mai 2014.

Lavinia Predescu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou