Reactualizat la:

40 de angajati ai Primariei Caransebes se perfectioneaza

40 de angajati ai Primariei Caransebes se perfectioneaza
Scris de R.M. - CARANSEBEŞ – Primăria Caransebeș și Transparency International vor pune în practică, în următoarele 16 luni, un proiect privind implementarea unui sistem de management al calităţii unitar şi eficient. La finalul acestuia, municipalitatea va furniza servicii de calitate pentru a satisface necesităţile cetăţenilor.

Rectifica

Mai precis, este vorba de proiectul „CETATE. Caransebeș, Eficient și Tânăr prin Administrare Transparentă și Economică”, derulat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 -2020 (POCA), contractul de finanțare fiind semnat zilele trecute cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

„Ca principal obiectiv al proiectului avem implementarea unui sistem de management al calităţii unitar şi eficient, prin standardizarea proceselor de lucru, elaborarea de instrumente specifice de lucru, certificarea ISO 9001:2015 şi dezvoltarea abilităţilor personalului din cadrul Primăriei Caransebeş, în scopul optimizării proceselor orientate către beneficiari şi dezvoltării capacităţii instituţionale. Vorbim aici de standardizarea proceselor de lucru la nivelul primăriei, pe baza modelelor de bună practică şi a lecţiilor învăţate prin networking, precum şi corelarea cu standardele ISO 9001:2015, îmbunătăţirea cunoştinţelor şi abilităţilor a 40 de persoane din cadrul Primăriei privind implementarea, respectarea şi actualizarea continuă a standardelor de management al calităţii, prin sesiunile de formare profesională, precum și de creşterea gradului de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la îmbunătăţirile pe care Primăria Caransebeş le face pentru dezvoltarea capacităţii instituţionale cu efecte pozitive pentru serviciile/procesele puse la dispoziţia beneficiarilor”, a precizat Andreea Boșneag, asistent manager în cadrul proiectului.

Valoarea totală a proiectului este de 376.092 lei, din care Primăriei Caransebeș îi revin 193.416 lei.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
West Nile a facut escala si in judetul nostru
CARAŞ-SEVERIN - DSP a anunţat prezenţa virusului transmis de ţânţari la o femeie din Bozovici,, existând [...] mai multe »
Jaguari superbi la Resita
REȘIȚA - Neli și Corneluș vă așteaptă în aceste zile la Grădina Zoologică „Ioan Crișan” din Reșița. [...] mai multe »
Carasenii pot cumpara 65.000 mc lemn de foc
CARAŞ-SEVERIN - Ca în fiecare an, Direcția Silvică Judeţeană a luat toate măsurile necesare pentru punerea la [...] mai multe »
Carasean, urmarit general, depistat in Vama Cenad
CARAŞ-SEVERIN - Marți, 25 septembrie, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. [...] mai multe »
Autobuzele TUR, tinte in miscare pentru pietrele teribilistilor
REȘIȚA - Zona pasajului TMK a fost din nou cu ghinion pentru unul din autobuzele celor de la Transport Urban Reșița. [...] mai multe »
Maxim si Hurduzeu, optimisti in legatura cu drumurile judetene
CARAŞ-SEVERIN - Proiectele depuse pe infrastructură de Consiliul Judeţean Caraş-Severin nu au cum să rateze [...] mai multe »
Izvorul Calugarului, o plaga a Caransebesului
CARANSEBEŞ - Acțiunea „Let's Do It”, România a scos la iveală, în municipiu, multe adevărate focare de [...] mai multe »
Din 1,5 milioane de lei, 400 de mii merg in strazile Caransebesului
CARANSEBEŞ - Rectificarea bugetară mult așteptată de municipiul Caransebeș a fost aprobată luni de consilierii [...] mai multe »
Popa: N-am, frate, un buzunar atat de mare!
REŞIŢA - Întrucât nu s-a căzut la pace cu AquaCaraş, conducerea municipalităţii crede că, pentru apa de ploaie, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou