Reactualizat la:

36 de premianti la Olimpiada Nationala de Servicii

36 de premianti la Olimpiada Nationala de Servicii
Scris de Lavinia Cîrstea - REŞIŢA – Săptămâna aceasta, municipiul Reşiţa a găzduit Olimpiada Naţională de Servicii, competiţie la care au participat 146 de elevi, din 40 de judeţe şi Municipiul Bucureşti.

Rectifica

Olimpiada a constat în susţinerea a două probe ce au avut loc la Colegiul Economic al Banatului Montan din Reşiţa şi s-a adresat elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a de la liceele cu profil Economic / Comerţ / Turism, care se pregătesc în calificările profesionale tehnician în activităţi economice, tehnician în activităţi de comerţ, tehnician în achiziţii şi contractări, tehnician în administraţie, tehnician în turism, tehnician în hotelărie, tehnician în gastronomie şi organizator banqueting. După două zile de testări, rezultatele tinerilor au fost dezvăluite.

Domeniul „Economic, administrativ, comerţ“, clasa a XI-a

Locul I: Carmen Doris Bercea, Colegiul Naţional „A. Mureşanu“ Bistriţa

Locul II: Andreea Ungureanu, Colegiul Economic „Octav Onicescu“ Botoşani

Locul III: Marian Ionuţ Cioplean, Colegiul Economic „Virgil Madgearu“ Târgu Jiu.

Menţiune: Ariana Paula Călin, Colegiul Economic „Transilvania“ Târgu Mureş

Menţiune: Teodora Ruge, Colegiul Economic „Partenie Cosma“ Oradea

Menţiune: Andreea-Bianca Codrean, Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa

Menţiune: Nicoleta Vezeteu, Liceul Tehnologic Economic Administrativ Piatra Neamţ

Menţiune: Sabina Elena Rusu, Liceul Tehnologic „Harallamb Vasiliu“ Podul Iloaiei, Iaşi

Menţiune: Bianca Takacs, Liceul Tehnologic „Şcoala Naţională de Gaz“ Mediaş

Domeniul „Economic, administrativ, comerţ“, clasa a XII-a

Locul I: Andreea-Diana Cristuţiu, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu“ Şimleul Silvaniei, Sălaj

Locul II: Grigore Tudor Olteanu, Colegiul Economic „Octav Onicescu“ Botoşani

Locul III: Viorica Celsie, Colegiul Naţional „A. Mureşanu“ Bistriţa, Bistriţa Năsăud

Menţiune: Teodora Mărgău, Liceul Tehnologic Roşia Jiu, Gorj

Menţiune: Amalia Rebeca Pancu, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş“, Beiuş, Bihor

Menţiune: Natalia Andreea Batin, Colegiul Economic „Ion Ghica“ Bacău

Menţiune: Florin Batog, Colegiul Economic „Virgil Madgearu“ Galaţi

Menţiune: Andreea Maria Banciu, Liceul Teoretic „Ioan Slavici“ Panciu, Vrancea

Domeniul „Turism şi alimentaţie“, clasa a XI-a

Locul I: Florentina Deaconu, Colegiul Comercial „Carol I“ Constanţa

Locul II: Rebeca Gelan, Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă“ Şendriceni, Botoşani

Locul III: Corina Năstase, Colegiul Economic „Virgil Madgearu“ Ploieşti

Menţiune: Daniela Vicenco, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir“ Suceava

Menţiune: Petronela Maria Dâscă, Colegiul Tehnic „Danubiana“ Roman, Neamţ

Menţiune: Ana-Maria Filip, Colegiul Economic „Anghel Rugină“ Vaslui

Menţiune: Mădălina Bârzava, Colegiul Economic „Virgil Madgearu“ Târgu Jiu

Menţiune: Loredana Pătraşcu, Colegiul Economic „A.D. Xenopol“, Bucureşti

Menţiune: Teodor-Cătălin Gheorghe, Colegiul Economic „Delta Dunării“ Tulcea

Menţiune: Bogdan Alexandru Marica, Colegiul Economic „Costin C. Kiriţescu“ Bucureşti

Domeniul „Turism şi alimentaţie“, clasa a XII-a

Locul I: Delia Ana Maria Capraru, Liceul Tehnologic Economic Administrativ Piatra Neamţ

Locul II: Andrei Cosmin Sava, Colegiul Economic „Octav Onicescu“ Botoşani

Locul III: Gabriela Călin, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir“, Suceava

Menţiune: Andreea-Adina Gîbu, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“ Bârlad

Menţiune: Elena Gheran, Liceul Tehnologic „Şcoala Naţională de Gaz“ Mediaş

Menţiune: Cristina Borchescu-Creţu, Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa

Menţiune: Claudia Alexandrina Roman, Colegiul Economic „Transilvania“ Tîrgu-Mureş

Menţiune: Maria Claudia Călin, Colegiul Economic „Petre S. Aurelian“ Slatina

Menţiune: Abel Aron Midoi, Liceul Tehnologic „Elena Caragiani“ Tecuci, Galaţi.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Scoala din Bogiltin intra in reparatii
CORNEREVA - ... şi modernizări, urmând ca aici să-şi desfăşoare orele de curs elevii de la Şcoala profesională [...] mai multe »
Altoit din razbunare, pe strada Alunilor
REŞIŢA - În noaptea de duminică spre luni, în jurul miezului nopţii, dispeceratul jandarmilor a fost apelat prin [...] mai multe »
E mai rentabil sa ingrijesti batranii altora
CARAŞ-SEVERIN - Asta pentru că, din cauza unor „îmbunătăţiri“ legislative, reforma în sănătate impune [...] mai multe »
Conditii de municipiu pentru teroveni
REŞIŢA - Administratorul public Vasile Paul ne-a arătat în teren felul în care decurge reabilitarea drumului de [...] mai multe »
De ce nu se foloseste zgura la drumurile din judet?
CARAŞ-SEVERIN - „Nu suntem din judeţ, prin urmare nu am ştiut că există zgură la Reşiţa“, ne-a declarat [...] mai multe »
Ruga de la Jupa, in camin renovat
CARANSEBEȘ - Lucrările sunt în toi la căminul cultural, iar municipalitatea caransebeșeană are promisiuni de la [...] mai multe »
Nimeni nu ti-e dator cu ceva…
REȘIȚA - ...iar dacă poţi accepta asta, dezamăgirile din viaţă vor fi minime. Poate multe, dar mai mici şi uşor [...] mai multe »
Parcul Siderurgistului, la ceasul modernizarii
REȘIȚA - Aşa cum stabilea Consiliul Local Reşiţa într-o şedinţă de la finele lunii mai, Parcul Copilului (fost [...] mai multe »
Niciun constructor interesat de dispensarul din Sasca Montana
SASCA MONTANĂ - La „prima strigare“, nici o firmă nu şi-a depus oferta pentru reabilitarea şi modernizarea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou