Reactualizat la:

35 de ani de badminton la Bocsa

35 de ani de badminton la Bocsa
Scris de Antoniu Mocanu - BOCŞA – „Pentru a oferi un sprijin tinerilor care vor să practice unul dintre sporturile olimpice cele mai spectaculoase, badmintonul, (…) este organizată Syonic Badminton Cup, rezervată copiilor din categoriile U9 și U11 din județele Arad, Caraș Severin, Hunedoara și Timiș, și care constă în patru reuniuni, dintre care prima a avut loc la Arad iar următoarele, pe durata toamnei, la Bocșa, Deva și Timișoara“, ne informează Ioan Liuţ, şef de serviciu în cadrul Casei Orăşeneşti de Cultură din Bocşa.

Bocşa, una dintre localităţile cu tradiţie în badmintonul românesc, a fost cuprinsă în această competiţie, care se doreşte a fi şi o bază de selecţie a tinerilor sportivi pentru practicarea acestui sport în Banat, de unde a şi plecat în toată ţara“.

Sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 10.00, la sala de sport situată în cartierul bocşean „Nufărul“, pe Aleea Ioan Marcu va avea loc competiţia de badminton la care şi-au anunţat prezenţa peste 40 copii din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin. Evenimentul marchează de asemenea şi împlinirea a 35 de ani de activitate a secţiei de badminton din Bocşa, autorităţile locale lansând o invitaţie pentru sportivii, iubitorii şi susţinătorii sportului să participe în număr cât mai mare, intrarea fiind liberă.

Rectifica

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Mocioalca: Si in PSD Caras functioneaza regula majoritatii
CARAŞ-SEVERIN - Este avertismentul voalat pe care şeful social-democraţilor cărăşeni îl transmite unor primari [...] mai multe »
Primarul din Luncavita a trecut la betonat strazi
LUNCAVIŢA - ... şi are ajutoare de nădejde: viceprimarul comunei, colegii din Primărie şi câţiva consăteni. mai multe »
West Nile a facut escala si in judetul nostru
CARAŞ-SEVERIN - DSP a anunţat prezenţa virusului transmis de ţânţari la o femeie din Bozovici,, existând [...] mai multe »
Jaguari superbi la Resita
REȘIȚA - Neli și Corneluș vă așteaptă în aceste zile la Grădina Zoologică „Ioan Crișan” din Reșița. [...] mai multe »
Carasenii pot cumpara 65.000 mc lemn de foc
CARAŞ-SEVERIN - Ca în fiecare an, Direcția Silvică Judeţeană a luat toate măsurile necesare pentru punerea la [...] mai multe »
Carasean, urmarit general, depistat in Vama Cenad
CARAŞ-SEVERIN - Marți, 25 septembrie, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. [...] mai multe »
Autobuzele TUR, tinte in miscare pentru pietrele teribilistilor
REȘIȚA - Zona pasajului TMK a fost din nou cu ghinion pentru unul din autobuzele celor de la Transport Urban Reșița. [...] mai multe »
Maxim si Hurduzeu, optimisti in legatura cu drumurile judetene
CARAŞ-SEVERIN - Proiectele depuse pe infrastructură de Consiliul Judeţean Caraş-Severin nu au cum să rateze [...] mai multe »
Izvorul Calugarului, o plaga a Caransebesului
CARANSEBEŞ - Acțiunea „Let's Do It”, România a scos la iveală, în municipiu, multe adevărate focare de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou