GRĂDINARI – 28 de cetăţeni irakieni au fost prinşi, în 23 februarie, în jurul orei 15.30, după ce trecuseră frontiera din Serbia cu intenţia de a ajunge în state din vestul Europei.
„Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, 16 bărbaţi, 7 femei şi 5 minori, cu vârste cuprinse între 1 an şi 40 de ani, care nu aveau documente asupra lor. Aceştia au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun“, se arată într-un comunicat emis de autorităţile de frontieră.
Foto/video: Poliția de Frontieră