CARAȘ-SEVERIN – Răspunsul corect e dat de conștiința fiecăruia, în funcție de importanța acordată zilei de istorici și simpli cetățeni.
Se poate aborda, totuși, acest termen generic de articol, întrucât calendarul istoric ne provoacă să rememorăm această dată și să-i acordăm atenție pe măsura importanței reale dobândite în interval. Timpul curge, nu-i așa, implacabil, iar generațiile se succed firesc, anulând falsa impresie asociată sintagmei potrivit căreia „toată lumea știe cum a fost“. Nu, nu toată lumea știe, mai cu seamă cei care, chiar în aceste zile de august, își consumă a doua șansă la bacalaureat și dovedesc cu prisosință că nu, nu știu mai nimic.
De ce ar fi interesați să știe, când sunt alte generații înaintea lor care nu cunosc încă adevărul acestei zile. Istoria recentă, pe de o parte, o reclamă ca pe o sărbătoare comunistă, în prezent căzută în derizoriu și ridiculizată de cei mai mulți. Pe de altă parte, încă din 2008, Parlamentul European avea să declare această zi drept Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului, adoptată și de țara noastră prin decizia Parlamentului României din noiembrie 2011./
În 23 august 1939 se semnează la Moscova celebrul pact Ribbentrop-Molotov care marchează istoria europeană. Acest pact pregăteşte şocul psihologic din vara anului 1940 pentru români. De asemenea, în 23 august 1944 România a trecut de partea Aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial, întorcând armele împotriva foştilor aliaţi, nemţii. Cum au evoluat evenimentele și dacă, în realitate, avem de-a face cu o comemorare sau cu o sărbătoare, aflăm dintr-un interviu realizat în 1990 de ilustrul istoric și publicist Vartan Arachelian cu Regele Mihai. Practic, propunerea de armistiţiu formulată de Rege prin Proclamaţia către ţară şi către Aliaţi difuzată la ora 22 şi 24 de minute n-a fost luată în considerare de ocupant, iar actul de la 23 august n-a fost un armistiţiu, o înţelegere între cele două părţi aflate în conflict, ci un gest disperat, de abandon în faţa duşmanului. La zece zile după Proclamație, 140 de mii de soldați români aveau să fie luați prizonieri și duși în Siberia, o treime sfârșind în condiții vitrege pe drum. După unele surse, numărul prizonierilor români s-ar ridica la 170 de mii. Într-adevăr, războiul a fost scurtat cu șase luni, pierderile armatei germane fiind estimate la peste 400 de mii, pentru că prăbuşirea frontului hitlerist de sud, produsă de „defecţiunea românească”, a uşurat ofensiva Armatelor Roşii spre Berlin, grăbind astfel instalarea bolşevismului în inima Europei. ”Războiul – a mărturisit Regele Mihai în interviu, luase o întorsătură extrem de proastă şi noi, toţi ceilalţi, aşteptam un ajutor din partea Aliaţilor ca să putem să facem ceva. Ei spuneau să ieşim din război, noi spuneam foarte bine, dar singuri cu nemţii peste tot nu se poate. Aliaţii n-au răspuns deloc, aşa că ajungem la momentul când ruşii au spart frontul în nordul Basarabiei şi Moldova. Nemţii au luat atunci o divizie de blindate şi au dus-o în Polonia. Mai aveam puţin timp şi am hotărât, cu acest grup politic care era la baza acestor întrevederi, să terminăm alianţa cu Germania şi am decis ziua de 26 august. Între timp am aflat că Antonescu se pregăteşte să plece pe front şi în aceste condiţii scăpăm această ocazie, aşa că a trebuit să-l convoc cu trei zile mai devreme, în 23 august. Când a venit la Palat, am avut o discuţie de o oră şi jumătate, i-am pus în faţă situaţia dezastruoasă în care eram, rugându-l insistent să facă ceva ca să ieşim din război cât mai repede. A refuzat.” Mareşalul Ion Antonescu alesese „soluţia eroică”, adică să meargă până la capăt alături de Hitler. Acesta e adevărul Regelui, adevărul mareșalului e doar speculat.
23 August era scris cu „A“ mare
De atunci, până în 1989, cu precădere în ultimii ani ai regimului totalitar, 23 August era scris cu „A“ mare. Cei mai mulți pe care îi întrebai știau că e defilare, zi liberă, petrecere câmpenească, bere și mititei. Puțini știau că se sărbătorește eliberarea țării de sub jugul antihitlerist, dar oricum, cât adevăr era în aceste pagini de istorie tipărite din care elevii de atunci dădeau examen la Bac sau pentru facultate? Alții erau convinși că îl sărbătoresc din nou pe iubitul conducător, iar prin spectacolele omagiale grandioase ținute și filmate pe stadioane (între noi fie vorba, la care se muncea, de fapt, enorm, fără să adăugăm costurile, zile întregi de scoateri din producție pentru repetiții) completau imaginea sclipitoare a epocii de aur ceaușiste și cultul exacerbat al personalității acestuia. Nostalgicii, da, îi numim și așa, fac și acum apel la memoria glorioasei epoci, amintirile purtându-i cu gândul la uniformele impecabile obligatorii cu care defilau prin fața oficialităților timpului, pe instituții. Erau costumele portocalii ale șoimilor patriei, ale pionierilor, UTC-iștilor ( să precizăm, pentru cei care au uitat sau chiar n-au cum să știe – Uniunea Tineretului Comunist), erau verzii de la Silvicultură și Armată, albaștrii sunt și acum de la Ministerul de Interne și evocarea paradei poate continua în toate culorile patriei. „Azi, nu mai avem defilări decât „Alaiul Primăverii“ și de 1 Decembrie, dar nu e ceva spectaculos cum era altădată pe stadion, când se făcea mare tam – tam, până și tunsoarea trebuia să fie standard“ își amintește cu nostalgie nea Gelu, oțelar la pensie. „Era petrecere cu bere și mititei la Secu, povestește tanti Mărioara, tot pensionară, macaragist odinioară în construcții. De 1 Mai și de 23 August mai ieșeam și noi cu copiii, defilam, dar să știți că era frumos. Mai uitam că n-aveam aproape nimic în frigidere, asta mai încolo, aproape de sfârșitul lui Ceaușescu, fiindcă înainte, prin anii 70 era trai și viață în România, găseai de toate, copiii creșteau frumos și sănătoși, mergeam cu ei la mare în fiecare vară, petreceam cu prietenii. Tinerii de astăzi nu știu să se distreze, noi ne vizitam, păstram prieteniile, și acum am prieteni care mă caută la telefon și vin să mă vadă acasă. 23 August era prilej de ieșit în natură la grătar“, mai spune pensionara, răscolind cu emoție prin amintiri. Defilările cu care alegorice și fast strălucitor sunt frecvente pe mapamond, însă în România, doar imaginea obedientă și grotescă de tristă amintire a unui regim totalitar condus de un megaloman ajuns pe culmile unei false glorii care, la vremea aceea, cu siguranță nu și-a însușit lecțiile dure ale istoriei. Apropos, de scrierea corectă a zilei de 23 august, astăzi se scrie cu „a“ mic pentru cei care dau Bac-ul, fiind doar o zi obișnuită pentru proba de istorie.