Reactualizat la:

Îşi trăiesc sărăcia în rate

Îşi trăiesc sărăcia în rate
REŞIŢA – Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei, destinate celor mai nevoiaşi dintre noi, continuă să întârzie.

 (1 comentariu)

Rectifica

Pentru aleşii noştri, indiferent de nivel, a ajuns un obicei să lovească în cei mai amărâţi dintre noi, prin adaptarea incorectă la viaţă a unei sintagme din Sfintele Scripturi: „Celui care n-are i se va lua şi ce are“. În fond, e mai simplu, săracii n-au niciodată dreptul la cuvânt. Aşa se face că, fie că este vorba despre şomeri, pensionari, copiii beneficiari de alocaţii sau persoane care abia îşi duc zilele din ajutoare sociale, mila guvernanţilor este limitată şi se acordă, evident, după cheful fiecăruia care ocupă fotoliile într-un moment sau altul.

Un exemplu simplu şi elocvent îl constituie ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, pentru care statul a uitat, anul trecut, să asigure, prin Legea bugetului, sumele necesare. Aceste persoane au fost condamnate, practic, să înfrunte gerul, pentru că statul nu a mai putut să le dea banii la începutul iernii, ci în rate. Deşi lemnele nu se pot lua „în rate“ sau la grămadă…

Şi totuşi, în rate sau nu, banii tot nu vin. Lunile trecute, municipalitatea a acoperit, cu ceva întârzieri, din colectările din taxe şi impozite, ajutoarele sociale, pentru că Executivul n-a semnalizat că trimite vreun leu. Deşi Mihai Stepanescu ne-a asigurat, la sfârşitul anului trecut, că ajutoarele pentru încălzirea locuinţelor vor fi plătite, şi acum, în ianuarie, deşi luna e cam pe sfârşite, municipalitatea nu a primit vreun semn de la Guvern legat de sumele necesare, după cum ne-a informat Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa.

Antoniu Mocanu



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Descoperiri uluitoare despre atrocităţile regimului comunist la Caransebeş
CARANSEBEŞ - În vara acestui an, în curtea Cercului Militar s-au descoperit osemintele unor partizani anticomunişti, [...] mai multe »
Încă o donație consistentă pentru Băile Neptun!
BĂILE HERCULANE - Un mare retailer de bricolaj, Dedeman, a acordat o sponsorizare de 18.000 de euro pentru punerea în [...] mai multe »
Tineri, Primăria Reşiţa vă lucrează la zâmbet!
REŞIŢA - Municipalitatea oferă, prin intermediul cabinetelor stomatologice pentru preşcolari, elevi şi studenţi, [...] mai multe »
La Măureni se toarnă asfalt de 3 milioane de euro
MĂURENI - Cei nouă kilometri de drumuri au parte de lucrări, după calamităţile din urmă cu trei ani. În vizor [...] mai multe »
Primăriile din judeţ primesc bani de la Guvern
CARAŞ-SEVERIN - Pe ultima sută de metri a Guvernului Dăncilă, Ministerul Finanţelor alocă sume importante [...] mai multe »
Se închid străzile Petru Maior şi Cireşului
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană anunţă închiderea circulaţiei pe strada Petru Maior, în perioada 16 [...] mai multe »
Cican schimbă șefii de secție! Chirurgul Borcean, printre cei înlocuiți!
CARANSEBEȘ - Nici nu s-a instalat bine în funcția de manager că Adrian Cican a și luat primele măsuri de [...] mai multe »
Bazinul de înot din Govândari va avea SPA
REŞIŢA - Un proiect îndrăzneţ, am zice noi, pe care municipalitatea reşiţeană intenţionează de mult timp să-l [...] mai multe »
Lusi îşi donează indemnizaţia de consilier
CARAŞ-SEVERIN - Validarea mandatului de consilier judeţean a Luisianei Stoicu a fost primul proiect de pe ordinea de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou