Reactualizat la:

Înotătorii masters şi pulsul european

Înotătorii masters şi pulsul european
REŞIŢA – La „Cupa Neptun 2010“, de la Praga, au participat 184 de sportivi din şapte ţări.

 (1 comentariu)

Rectifica

Opt dintre componenţii Clubului Sportiv de Înot Reşiţa 07 au revenit, recent, din Cehia, după ce au participat la unul dintre cele mai puternice concursuri masters, după campionatele europene. Pentru că, ediţia a IV-a a „Cupei Neputun 2010“, care a avut loc la Praga, este cuprinsă în Calendarul Ligii Europene de Nataţie. Pe bloc-starturi au urcat 184 de înotători reprezentând 37 de cluburi, din şapte ţări: Germania, Polonia, Rusia, Slovacia, Ucraina, România şi Cehia.

În clasamentele generale, la feminin, clubul reşiţean s-a clasat pe locul al X-lea, iar la masculin pe poziţia a XII-a.

La individual, cea mai bună clasare a avut Carla Negrea Troner (36 de ani), locul al IX-lea, din 78 de participante, cu 181,57 de puncte, în timp ce Dorina Iana (58 de ani), cu 146, 62 de puncte, s-a clasat pe locul 42.

În întrecerea masculină, cu 112 competitori, Valeriu Buzatu (49 de ani), a ocupat locul 27 (172 de puncte), iar Andrei Colţa (37 de ani), poziţia 31 (168 de puncte).

Alte rezultate: Agathe Troner (42 de ani), la debutul său într-o competiţie masters, locul 65; Mircea Niţoiu (56 de ani), locul 75; Traian Bogdan (76 de ani), locul 76; Alexandru Gherban (55 de ani), locul 109.

„Aceste clasamente se fac în corelaţie cu recordurile L.E.N. omologate, şi timpii realizaţi de înotători în concurs“, ne-a mai precizat Dorina Iana, preşedintele executiv al C.S. de Înot Reşiţa 07.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Nouă medalii obținute de studenții reșițeni
REȘIȚA - Reprezentanții Clubului Sportiv Universitatea și ai Universității Eftimie Murgu au cucerit 11 medalii la [...] mai multe »
Denis Popescu, aur și bronz la Campionatul Național
REȘIȚA - La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat la Bacău Campionatul Național de înot pentru [...] mai multe »
Clocoticiul învinge Ezerişul la Reşiţa
REȘIȚA - Progresul Ezeriş – Croaţia Clocotici 0-1 (0-1), în etapa a XV-a a Ligii a IV-a, sâmbătă, 23 martie, [...] mai multe »
Succes la scor pentru elevii lui Ilie Vaidasigan
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița s-a impus sâmbătă, 23 martie, cu scorul de 43-29, împotriva echipei CS Unirea [...] mai multe »
CSM Reșița a ratat șansa să se apropie de lider
REȘIȚA - Partida de sâmbătă, 23 martie, dintre CS Hunedoara și CSM Reșița s-a încheiat cu scorul de 2-1 în [...] mai multe »
Elevele Luciei Moruț joacă mâine acasă în grupa „Valoare”
REȘIȚA - Va fi un derby zonal contra echipei timișorene HC Cîtu, după ce în prima etapă din grupa „Valoare” [...] mai multe »
Rosso-nerii caută un nou succes la Hunedoara
REȘIȚA - Jucătorii pregătiți de Leontin Doană vor întâlni sâmbătă, 23 martie, de la ora 15, în deplasare, [...] mai multe »
Rezultate excelente obținute de luptătorii reșițeni
REȘIȚA - Radu Gabriel, legitimat la CSM Reșița, component al lotului național de juniori mici care se pregătește [...] mai multe »
Alina Vuc a început recuperarea după operație
REȘIȚA - Vicecampioana mondială și europeană Alina Vuc a oferit zilele trecute primele declaratii de presă după [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou