Reactualizat la:

Încurajează protestele în Centru

Încurajează protestele în Centru
REŞIŢA – Viceprimarul Dorinel Hotnogu va propune în următoarea şedinţă de Consiliu Local un proiect de hotărâre penru a permite manifestaţii în Centru Civic şi înainte de ora 16.00.

 (7 comentarii)

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută de viceprimarul Hotnogu, acesta ne-a prezentat mai multe proiect de hotărâre a căror iniţiator este, proiecte ce vor fi supuse votului Consiliului Local în şedinţa din data de 25 martie.

Printre acestea şi unul ce vizează organizarea de manifestaţii în Centrul Civic al municipiului şi în intrevalul orar 08.00-16.00. Până acum acest lucru nu era posibil astfel încât cei care vroiau să organizeze un protest, o petrecere, o pichetare, sau orice alt eveniment, trebuiau să o facă abia după ora 16.00, adică după ce programul de lucru al primăriei se încheia.

De altfel nemulţumirile cetăţenilor pe această temă au fost şi sunt nenumărate deoarece în cazul unei pichetări, aceasta s-ar face în lipsa primarului, prefectului, etc.

Actualul proiect, însă urmează să schimbe aceste prevederi şi a fost realizat, conform viceprimarului: „din respect pentru cetăţeni şi sindicate deaorece e de datoria noastră să facem acest lucru“. În ceea ce priveşte eventuala aprobare (sau nu) a proiectului, viceprimarul s-a arătat foarte încrezător, concluzionând că: „în urma discuţiilor pe care le-am avut cu consilierii sunt sigur că proiectul va fi aprobat“.

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 7

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Nu facem turism ca sârbii! Dar în satul Bigăr nu găsim Cascada Bigăr!
BERZASCA - Încă sunt aşteptaţi investitorii care ar putea să facă minuni în Clisura Dunării, pentru a atrage [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou