Reactualizat la:

Încercăm să ne conformăm

Încercăm să ne conformăm
REŞIŢA – Termenul limită pentru închiderea gropii de gunoi a municipiului e luna iulie a acestui an. Însă, până la inaugurarea celei de la Brebu, conformă cu normele europene, adică peste trei ani, administraţia publică locală trebuie să caute unele soluţii pentru depozitarea deşeurilor.

Rectifica


Din acest motiv, primarul Mihai
Stepanescu
, în cadrul unei vizite la
MinisterulMediului a
adus în discuţie o serie de aspecte
referitoare la acest subiect. În primul
rând e vorba despre concesionarea biogazului.
„Sub mormanul de deşeuri se află
biogaz. Nu ştim cât de
mult, dar putem să scoatem la licitaţie
activitatea de captare, eventual să facem o
asociere cu Consiliul Local. Scopul
nostru principal e de a curăţa aerul, care
în momentul de faţă e plin de
noxe. În cazul în care va
fi o firmă interesată, vom face în
aşa fel încât respectivii
să-şi ecologizeze zona“.


Însă, având în vedere că
în momentul de faţă în
Caraş-Severin se desfăşoară un
proiect judeţean de gestionare a deşeurilor
va trebui găsită o soluţie în
aşa fel încât această activitate
să nu afecteze masterplanul.


Tot referitor la acest subiect, s-au purtat
discuţii cu Agenţia pentru
Protecţia Mediului Caraş-Severin

pentru a găsi o soluţie în ceea ce
priveşte depozitarea deşeurilor. „Vom
achiziţiona o staţie de sortare şi una
de balotare şi toate deşeurile care nu vor
putea fi reciclate vor fi compactate şi
depozitate“, a mai spus primarul.

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Să nu lăsăm minunile să aştepte!
REȘIȚA - Întotdeauna luna decembrie îmi schimbă starea de spirit şi asta pentru că ştiu că oamenii devin mai [...] mai multe »
Semmeringul nu se închide! Trenul Anina-Oravița va circula normal!
CARAŞ-SEVERIN - Spune ministrul Marcel Vela, care i-a mulţumit colegului său Bode pentru cadoul frumos oferit [...] mai multe »
S-au săturat să-şi tot repare maşinile din cauza drumului
BUCOVA - La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau [...] mai multe »
Liber la patine în Piaţa Tricolorului și Parcul Dragalina
REȘIȚA/CARANSEBEȘ - De vineri seara, în cele două municipii ale județului, iubitorii sporturilor pe gheață, [...] mai multe »
În Caraș-Severin, instituțiile de aplicare a legii au fost prietene cu infractorii!
REȘIȚA - Este concluzia ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, prezent în această dimineață la Reșița, la [...] mai multe »
Florența Albu: Vreau eficiență, profesionalism și transparență!
REȘIȚA - Noul prefect de Caraș-Severin a depus jurământul în această dimineață, în prezența ministrului [...] mai multe »
Pasagerul din mașina care a plonjat în Bârzava a murit la spital
REȘIȚA - Iar polițiștii cărășeni spun că șoferul se afla sub influența unor substanțe psihoactive! mai multe »
Accident grav: o mașină a plonjat în Bârzava!
REȘIȚA - Accident grav în această seară pe podul de la Nera! O mașină a ajuns în Bârzava, după ce a rupt [...] mai multe »
Florenţa Albu, prefectul propus de Marcel Vela
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou