Reactualizat la:

Încă o zi marcată pe calendarul „Bac“-ului

Încă o zi marcată pe calendarul „Bac“-ului
CARAŞ-SEVERIN – Candidaţii au parcurs subiectele propuse de Ministerul Educaţiei, la materii precum matematica, istoria sau geografia.

 (3 comentarii)

Rectifica

Examenul a continuat miercuri, 30 iunie, cu proba obligatorie a profilului, probă scrisă. Dacă la Limba şi Literatura Română, liceenii nu s-au putut plânge de un grad de dificultate ridicat, la matematică… au dat de greu.

„A fost foarte, foarte greu. Primul subiect a fost cel mai greu, am avut de calculat un logaritm. Au fost trei subiecte iar ultimul nici nu am apucat să-l rezolv“, ne-a mărturisit Vlad Baciu, elev la Grup Şcolar Industrial „ŞtefanAnghel“, din municipiu. Nici colegul său, Costel Bălan, nu s-a declarat mulţumit de complexitatea subiectelor sperând ca ultimul examen, la biologie, să fie mai uşor. „A fost greu. Am avut la matematică iar supraveghetorii au fost cam exigenţi. Subiectele au cuprins exerciţii cu integrale, funcţii, logaritmi. Oricum, ideea este că totul depinde de noi, să învăţăm“, ne-a declarat Carmen Cega, absolventă a Liceului Teoretic „Mircea Eliade“.

Cu toate acestea, nu toţi elevii au fost nemulţumiţi de proba la matematică. Cristina Gheorghe, de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu“, ne-a mărturisit faptul că „am avut la M2 şi a fost mai uşor decât la profiul mate-info, M1. Subiectele au fost ok, în afară de ultimele subpuncte“. Cei care au dat examenul la istorie au fost mai norocoşi, cel puţin asta a reieşit din declaraţiile lor.

Norocos s-a simţit şi tânărul Alexandru Ispas, de la Liceul Teoretic „Traian Vuia“ din municipiul nostru care ne-a declarat faptul că „a fost foarte bine, am scris şapte pagini“. Pentru examenul din acest an, „istoricii“ cărăşeni au trebuit să răspundă la şapte întrebări pe baza unui text referitor la actul de la 11 februarie, abdicarea domnitorului Al. I. Cuza şi să redacteze un eseu despre diplomaţia şi conflictul în Evul Mediu şi la începutul modernismului, în spaţiul românesc

 Dar ce a fost mai greu a trecut, deoarece liceenii mai au un singur hop, proba la alegere programată pentru vineri, 2 iulie a.c. Pentru această probă, elevii au ales materii care le sunt necesare pentru admiterea la facultate, printre cele mai vehiculate materii numărându-se biologia şi fizica.

Lavinia Predescu



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Copiii cu dificultati au fost fascinati de Hyperion
REŞIŢA - Sub semnul lui „Eminescu... în durata eternă“, Biblioteca Municipală a organizat un program pentru [...] mai multe »
De nervi, i-a spart luneta autoturismului
REŞIŢA - Un reşiţean de 23 de ani a ajuns să sune la 112 după ce a fost agresat de un cunoscut, care i-a spart [...] mai multe »
Eminescu, marele poet iubit si de tineri
REŞIŢA - Sub genericul „Eminescu şi România: o descoperire permanentă“, Biblioteca Judeţeană „Paul [...] mai multe »
Cele 2 milioane sunt bune, dar putine!
CARANSEBEŞ - Consilierii caransebeșeni au aprobat marți, pe repede înainte, alocarea a 2 milioane de lei din [...] mai multe »
Drumul catre Muntele Mic, iarasi cu probleme. Pe cine sa mai crezi?
MUNTELE MIC - Dacă încă de marți dimineața au apărut semnale că spre Muntele Mic nu se poate circula, după [...] mai multe »
Masina cautata in Italia, confiscata la Naidas
NAIDĂŞ - Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Naidăș au prins un italian care conducea un [...] mai multe »
Vizita de dimineata de la spitalul din Caransebes, facuta de politisti si procurori!
CARANSEBEȘ - În ziua în care Consiliul Local aproba două milioane de lei pentru Spitalul Municipal de Urgență din [...] mai multe »
Cum a pupat Resita banii pentru Centrul Civic
REŞIŢA - Cine îndrăzneşte, primeşte, concluziona primarul Ioan Popa după ce ne-a povestit cum un invitat venit la [...] mai multe »
Hurduzeu: Sugerati sa facem reduceri de personal?
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a întrebat preşedintele Consiliului Judeţean pe consilierii liberali, la proiectele ce au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou