Reactualizat la:

Încă o veste bună: vom plăti mai mult

Încă o veste bună: vom plăti mai mult
REŞIŢA – Cărăşenii ar putea plăti de la 1 ianuarie 2010 impozitele locale majorate cu 20%.

 (2 comentarii)

Rectifica

Hotărârea a fost luată miercuri de Guvernul României care a decis să dea mână liberă primăriilor la majorarea impozitelor.

Mai exact, s-a hotărât ca administraţiile locale să actualizeze nivelurile minime şi maxime ale valorilor impozabile, impozitelor, taxelor locale, altor taxe asimilate acestora, precum şi ale amenzilor, cu inflaţia pe anii 2007, 2008 şi 2009. Potrivit unui comunicat „Nivelurile acestor taxe nu au mai fost actualizate, în funcţie de inflaţie, din anul 2006, când au fost stabilite pentru anul 2007, şi din acest motiv în 2010 va fi permisă actualizarea lor cu inflaţia din ultimii trei ani, care, cumulată, atinge 20%“. Cursul aplicabil pentru alinierea unor taxe la nivelul celor din Uniunea Europeană, a fost stabilit conform prognozelor oficiale privind cursul la 1 octombrie 2009, de 4,09 lei/euro.

Hotărârea a fost luată, întrucât ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat că această măsură trebuia luată şi era solicitată de mai mult timp de către administraţia locală. În ceea ce priveşte situaţia în teritoriu, în municipiul Reşiţa, ultima modificare a taxelor a fost efectuată chiar la începutul acestui an…

Procentul de majorare a fost cuprins între 5 şi 20% în funcţie de tipul bunului impozitat. Cea de 5% a fost aplicată la impozitele pe terenuri şi clădiri aflate în proprietatea persoanelor fizice, deoarece în ultimii ani taxele la aceste categorii de bunuri au rămas neschimbate.

În schimb, de majorarea de 5% au „scăpat“ persoanele fizice care au în proprietate maşini. S-a luat această decizie deoarece ultima majorare a fost efectuată în 2007. În ceea ce priveşte persoanele juridice de anul acesta impozitele pentru terenurile şi clădirile aflate în proprietatea acestora au crescut la 1,4%, dar, sunt în continuare sub media pe ţară.

Oare vor atinge media pe ţară cu o nouă majorare?

Doina Rolea
doina.rolea@informmedia.ro



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou