Reactualizat la:

Încă mai sunt locuri la grădiniţe

Încă mai sunt locuri la grădiniţe
CARAŞ-SEVERIN – Dacă nu şi-au înscris copiii la grădiniţă, părinţii cărăşeni mai pot depune actele necesare până la data de 10 septembrie.

Se apropie începerea unui nou an şcolar şi atât cei care vor merge la grădiniţă cât şi cei care se pregătesc de şcoală se gândesc cu emoţii la revederea colegiilor sau, în cazul celor care acum îşi încep activitatea didactică, la cunoaşterea unor copii noi. Cei mai emoţionaţi putem spune că sunt preşcolarii, aceştia aşteaptând cu nerăbdare zilele în care vor interacţiona cu cei de vârsta lor. În momentul de faţă, locurile din grădiniţele cu program prelungit sunt ocupate în proporţie de 98%.

Mai sunt locuri la PP7, unitate de învăţământ care-şi va redeschide porţile luni, 6 septembrie, iar la grădiniţele cu program normal, procesul de înscriere este în plină desfăşurare, până în data de 10 septembrie.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, prof. Doina Puichiţă, „la toate unităţile de învăţământ preşcolar există disponibilitate pentru a primi copiii comunităţii. La PP-uri sunt înscrişi copii peste secţiile normale, activitatea desfăşurându-se la capacitatea maximă normală“. 

Lavinia Predescu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou