Reactualizat la:

„Înainte de orice, să fiţi oameni!“

„Înainte de orice, să fiţi oameni!“
REŞIŢA – „Niciodată nu e prea târziu să devii ceea ce ţi-ai dorit mereu să fii“. Sunt doar câteva din îndemnurile prin care profesorii universitari Mirela Minică şi Gheorghe Popovici, din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“, şi-au luat rămas bun de la absolvenţii din acest an ai Facultăţii de Marketing (ID).  | Video Video

 (57 comentarii)

Emoţionante şi încărcate de semnificaţie au fost majoritatea discursurilor susţinute joi. Prin simplul fapt că nu au plictisit. Şi pentru că proaspeţii absolvenţi au terminat o facultate cu specific economic, dna Minică a vorbit tuturor celor prezenţi în sală despre criza economică, de la cauze până la efecte. Interesant însă a fost finalul expunerii.

„Până la urmă criza economică e în noi, oamenii. În educaţia noastră de a consuma mai mult decât producem. În faptul că umblăm numai după lucruri materiale şi putere, uitând să fim oameni. Dragi absolvenţi, realizaţi-vă visele, însă, înainte de orice, să fiţi oameni. Vestea bună e că această criză va trece, la fel ca şi noi” a spus conferenţiarul universitar Mirela Minică.

Tonul discursului a fost menţinut de profesorul Gheorghe Popovici care i-a încurajat pe cei prezenţi cu versuri din Grigore Vieru: „Atâta timp cât nu respirăm aerul în rate, bucuraţi-vă de toate!”. După ce a vorbit despre realizări ale UEM, dl. Popovici i-a îndemnat pe economiştii cu diplomă „să fie cei mai buni”.

Esenţialul a fost reţinut. Cuvintele de suflet s-au amestecat cu emoţiile. Anii de facultate se vor transforma în amintiri, importantă e diploma. Din păcate trăim într-o lume în care dacă nu ai diplomă, eşti văzut drept un nimeni…

Nina Curiţa
nina.curita@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 57

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou