Reactualizat la:

În marş spre faza regională

În marş spre faza regională
REŞIŢA – Finaliştii celei de a XXXIII-a faze judeţene a Marşului Poştaşilor vor pleca în data de 29 mai 2010 la staţiunea Moneasa (Arad), pentru a reprezenta judeţul la faza regională a competiţiei.

Poştaşii din Caraş-Severin se vor întrece cu cei din Arad, Timiş şi Hunedoara, în speranţa unei calificări la faza naţională a competiţiei. Câştigătorii au fost premiaţi cu 70 de lei, locurile II şi III primind drept răsplată 50, respectiv 30 de lei.

Miercuri, 12 mai, a avut loc la Reşiţa faza judeţeană a Marşului Poştaşilor, la care au participat 15 factori poştali. „Este a XXXII-a ediţie a acestei manifestări. Primii trei clasaţi, atât de la femei cât şi la bărbaţi, vor reprezenta OJPCaraş-Severin la faza regională ce va avea loc în data de 29 mai, în judeţul Arad“, a spus Marius Andriţoi, director restructurare OJP Caraş-Severin.

La femei, locul I a fost câştigat de Iasmina Vlasici, din Reşiţa, locul II de Liliana Ştefănică, iar locul III de Elena Clint, ambele din Caransebeş. La bărbaţi, cel mai bun mărşăluitor a fost Ion Moţi, din Băile Herculane, urmat de Laurenţiu Simulescu şi Marius Mărşăvilă, ambii din Caransebeş.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Vela nu se lasă! Continuă lupta pentru „copiii fără copilărie”
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul PNL de Caraș-Severin a inițiat o nouă propunere legislativă pentru a îndrepta [...] mai multe »
Dormeau în post! Primarul le-a stricat somnul!
CARANSEBȘ - Este vorba de mai mulți polițiști locali din Caransebeș, de serviciu sâmbătă noaptea, surprinși de [...] mai multe »
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou