Reactualizat la:

Împotriva corupţiei din achiziţiile publice

Împotriva corupţiei din achiziţiile publice
REŞIŢA – GEC Nera şi Prefectura CS au demarat un proiect de prevenire a corupţiei în derularea proiectelor cu finanţare europeană.

 (5 comentarii)

Rectifica

Proiectul îşi doreşte să consolideze sprijinul societăţii civile în lupta împotriva corupţiei, având ca adresabilitate transparenţa modului în care se fac achiziţiile publice în cadrul proiectelor cu finanţare din fondurile Uniunii Europene.

„La nivel naţional, 55% dintre cetăţeni cred că a crescut nivelul de corupţie faţă de anul trecut“, a spus Corneliu Sturza Popovici, coordonatorul proiectului. Aria de implementare vizează circa 50.000 de locuitori din trei oraşe (Anina, Moldova Nouă şi Oraviţa) şi 25 de comune. Pentru o informare corectă şi o transparentizare a achiziţiilor publice, proiectul a primit 33.765 de euro, din care 30.040 provin din fonduri europene.

„Uniunea Europeană face un număr mai mare de controale privind utilizarea banilor săi în state ca România şi Bulgaria, deoarece aici este un grad ridicat de corupţie“, mai spune Sturza. El a şi adus exemple clare: „La foarte multe lucrări efectuate cu fonduri europene, la scurt timp de la efectuarea lor trebuie să se intervină cu reparaţii, ceea ce nu este normal. Drumurile sunt proverbiale la acest capitol“.

Practic, anul acesta vor fi monitorizate cinci proiecte mari, pe finanţări din Fondul de Mediu, în privinţa transparenţei modului de realizare a achiziţiilor publice. De asemenea, va fi realizat un buletin informativ, „Inforuralis“, în care funcţionarii care lucrează pentru realizarea achiziţiilor publice să cunoască toate prevederile legale în domeniu.

„Contăm pe creşterea gradului de informare dar şi a gradului de responsabilizare al administraţiei publice locale“, a mai declarat Sturza. Cu toate acestea, deşi era o prezentare organizată în colaborare cu Prefectura, nici un reprezentant al vre-unei primării nu a luat parte, fapt subliniat şi de către directorul Intercom Deşeuri, Tiberiu Pădurean: „Cam toate primăriile din judeţ au demarate deja astfel de proiecte bazate pe achiziţii publice. Din puţinii bani pe care reuşim să-i absorbim de la Uniunea Europeană, calitatea lucrărilor lasă mult de dorit“, spunea acesta, luând ca exemplu modul în care se realizează programul ISPA.

„Trebuie monitorizată execuţia lucrărilor, pentru că la finalizarea lor nu prea mai avem ce face. Trebuie crescută responsabilitatea celor care urmăresc execuţia în timp şi semnează procesele verbale parţiale de recepţie, care sunt semnate de multe ori ca primarul. Am avut cazuri la Reşiţa când eu am respins de şapte ori astfel de procese verbale“, a spus Pădurean.

Cristian Franţ



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Minune la Reşiţa: i-a crescut piciorul în faţa poliţiştilor
REŞIŢA - „Reșițeni, aveți grijă cui întindeți o mână de ajutor! Poliția Locală a identificat joi un [...] mai multe »
Părintele Ionuţ vrea o viaţă la sat. Dar are nevoie de o casă parohială!
VALEAPAI - Sâmbătă, 2 martie 2019, Asociația Acasă în Banat, împreună cu Parohia Ortodoxă din Valeapai (comuna [...] mai multe »
Liberalii cărăşeni au două locomotive: Vela şi Popa
CARAŞ-SEVERIN - Asta a spus Gheorghe Falcă, vicepreşedintele PNL, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută [...] mai multe »
Delegație chineză la Consiliul Județean
REȘIȚA - Într-o întâlnire comună, desfășurată astăzi, 21 februarie 2019, la sediul Consiliului Județean [...] mai multe »
Gripa se extinde în judeţ pe zi ce trece
REŞIŢA - Tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal sunt semnalate în întreg judeţul. Potrivit ultimei [...] mai multe »
Spectacol de excepţie pe scena gugulanilor
CARANSEBEŞ - La cea de-a XII-a ediţie a Festivalului folcloric „Velişcu Boldea“ au fost sute de spectatori, atât [...] mai multe »
Popa întinde mâna „victimelor“ lui Orlando
REŞIŢA - Primarul Reşiţei – care estima un „efect pervers“ al bunăvoinţei Guvernului de a da cu o mână şi [...] mai multe »
Amendă că şi-au furat lemnele de pe terenurile lor?…
DEZEŞTI - Se poate, sigur că da, fiindcă trăim în ţara tuturor posibilităţilor, cum comenta cineva la un articol [...] mai multe »
Incendiile de vegetaţie, mai dese decât… ghioceii
CARAŞ-SEVERIN - Caraş-Severinul a numărat deja 35 de incendii de vegetaţie, dintre care 12 înregistrate doar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou