REŞIŢA – Anul acesta au loc alegeri la toate nivelurile în cadrul asociaţiei profesionale, Caraş-Severinul încheindu-le deja.Sala de şedinţe a Bibliotecii Germane „Alexander Tietz“ din Reşiţa a găzduit o şedinţă de lucru care i-a reunit pe bibliotecarii cărăşeni, pentru a-şi desemna aleşii pentru următorii patru ani, care să-i reprezinte în Biroul Executiv al filialei judeţene a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România.
La eveniment a participat şi Florica Pop, din partea Biroului Executiv al ANBPR, a cărei prezenţă a fost necesară pentru a-i sprijini şi a-i îndruma pe bibliotecarii cărăşeni, dar şi de a se asigura de legalitatea desfăşurării alegerilor.
Lucrările au fost conduse de Clara Constantin, managerul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“, preşedintele Filialei ANBPR Caraş-Severin. După urmarea formalităţilor cerute de lege, a fost prezentat un raport de activitate şi unul financiar-contabil, pe marginea cărora s-au purtat discuţii.
În privinţa alegerilor, după ce s-a tras linie, votul a desemnat următoarea componenţă a Biroului Executiv: Clara Constantin – preşedinte, Gabriela Şerban, managerul Bibliotecii Orăşeneşti „Tata Oancea“ din Bocşa – vicepreşedinte, Violeta Slăvulete (Reşiţa) – vicepreşedinte, Valerica Laudoniu (Reşiţa) – secretar şi Viorel Spaiuc (Sacu) – membru. În privinţa derulării procesului de votare, doar pentru funcţia de secretar au existat mai multe propuneri, trei la număr, motiv pentru care alegerea s-a făcut prin vot secret.
Următoarea şedinţă programată de conducerea filialei cărăşene a asociaţiei bibliotecarilor va fi în luna septembrie, când se va discuta planul de lucru pentru următorii patru ani, precum şi principalele direcţii de acţiune ce vor fi incluse în programul organizaţiei, după cum ne-a comunicat Gabriela Şerban.
Antoniu Mocanu