Reactualizat la:

2008 se prefigurează a fi un an al luptelor politice

2008 se prefigurează a fi un an al luptelor politice
Un minister fără ministru, o fuziune de partide deocamdată doar pe hârtie şi multe scandaluri descriu sfârştul de an politic.

Rectifica

Pe ultima sută de metri, democraţii şi liberal-democraţii s-au lăsat convinşi – cu ordin de la Palatul Cotroceni – să facă partidul prezidenţial. Chiar dacă Traian Băsescu spune că nu a mişcat nici un deget şi nici nu a pus condiţii, visul de acum câţiva ani, când preşedintele vorbea despre un puternic partid de dreapta, este aproape realizat.

PD-L mai are un pas de făcut pentru a intra în legalitate, să se înscrie la tribunal, lucru care se va întâmpla la anul.

Tot la anul, Norica Nicolai ar putea ajunge ministrul Justiţiei. Nominalizată pentru acest post după demisia lui Tudor Chiuariu, senatorul liberal nu este pe placul preşedintelui Băsescu, care are de gând să întârzie cât mai mult posibil înscăunarea lui Nicolai. Este adevărat că senatorul liberal este deja trecut ca ministru pe pagina de internet a instituţiei.

Şi pe conservatori îi aşteaptă zile grele. Dan Voiculescu se gândeşte să renunţe la şefia partidului, pentru a face loc unui alt lider şi unei alte echipe de conducere. Viitorul PC se va decide la Congresul din 27 ianuarie.

Dacă vă gândiţi că anul viitor nu vor mai fi lupte politice, ei bine vă înşelaţi. Fiind vorba de un an electoral, bătălia pentru funcţiile din administraţia locală sau Parlament a început deja, iar perioada sărbătorilor este doar momentul de linişte dinaintea furtunilor numite alegeri locale şi generale.

Sursa: Realitatea TV



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Ploaie de stele. Curentul de meteori Orionide ajunge în punctul maxim în noaptea de luni spre marţi
Orionidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori active într-un an, care poate fi observat în 2019 între 16 [...] mai multe »
Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban în funcția de nou premier al României
Președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o conferință de presă cine va fi următorul premier al țării. mai multe »
Măsurile urgente pe care liberalii vor să le ia când ajung la guvernare
Liberalii se mobilizează și întocmesc o schiță a unui program de guvernare, care în perioada de tranziție se [...] mai multe »
Klaus Iohannis și-a lansat candidatura la Timișoara, alături de un Robu timorat și un Orban cu ochii pe ceas
Klaus Iohannis a venit, duminică, la Timișoara, pentru a-și lansa candidatura la alegerile prezidențiale. Ca să îi [...] mai multe »
România, din nou pe primul loc. De această dată la numărul de fraude din fonduri europene
Potrivit Oficiului UE Anti-Fraudă, România se situează pe primul loc la numărul de fraude cu fonduri europene, în [...] mai multe »
VIDEO | Elev bătut de doi bărbați în curtea unui liceu
Un elev a fost bătut cu sălbăticie în curtea unui liceu din Suceava de doi bărbați. mai multe »
Guvernul Dăncilă a fost demis! Moțiunea de cenzură a trecut de Parlament
Guvernul PSD Viorica Dăncilă a fost demis de plenul Parlamentului, care a aprobat joi moțiunea de cenzură depusă de [...] mai multe »
A picat Guvernul! Moțiunea de cenzură a trecut de Parlament​. Cum au votat politicienii din Timiș
Joi, 10.10.2019, a fost dezbătută în Parlament moțiunea de cenzură depusă de mai multe formațiuni politice din [...] mai multe »
Polițiștii nu mai au voie să folosească WhatsApp, Messenger sau Snapchat pentru a comunica între ei
Poliția Română le-a interzis polițiștilor să comunice folosind bine-cunoscutele aplicații mobile precum WhatsApp, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou