CARAȘ-SEVERIN – Că turismul poate reprezenta o șansă pentru dezvoltarea județului Caraș-Severin nu mai este o surpriză pentru nimeni. Cu investiții serioase în acest sector, dar și în infrastructura rutieră care duce spre obiectivele turistice ale județului, se va putea vorbi în următorii ani de un Caraș-Severin foarte primitor, o destinație atrăgătoare pentru sute de mii de turiști. Un mic reviriment s-a simțit de altfel în anul care tocmai s-a încheiat, dacă e să ne luăm după datele statistice.
Potrivit Institului Național de Statistică, citat de economica.net, aproape 200.000 de turiști au ales în primele 10 luni ale anului trecut să se cazeze în hotelurile, pensiunile sau alte structuri de cazare din Caraș-Severin. Mai exact, este vorba de 195.827 de turiști care au înnoptat în județ în 2018, ceea ce reprezintă o creștere însemnată, de 16 procente, față de aceeași perioadă din anul precedent. Este cea mai importantă creștere a numărului de turiști înregistrată în zona de vest, Caraș-Severinul fiind secondat de Arad (+ 14 %), Hunedoara (+11 %) și Timiș (-5 %). La polul opus, la nivel național, cei mai puţini turişti s-au înregistrat în judeţul Teleorman: doar 9.070, în scădere cu 3 procente față de 2017.
Reamintim că la capitolul investiții, turismul din Caraș-Severin a marcat la finele anului trecut finalizarea uneia dintre cele mai mari inițiative private în acest sector, Telescaunul Vâlsanu, de pe Muntele Mic, un proiect de 5 milioane de euro al omului de afaceri Romeo Dunca. Iar astrele turismului cărășean s-ar părea că se aliniază și în 2019, prin proiectul „Dezvoltarea zonei turistice Semenic“, inițiat de Consiliul Judeţean, Primăria Reşiţa şi Primăria Văliug, în valoare de peste 210 milioane lei.