După ce au aflat rezultatele la Bacalaureatul de toamnă, 151 de tineri s-au declarat nemuţumiţi şi şi-au contestat notele. După cum ne-a informat inspectorul şcolar, prof. Ion Moatăr, majoritatea cererilor de reevaluare a lucrărilor au fost înregsitrate pentru disciplinele română şi biologie. „30 de contestaţii au fost despuse pentru română, real, patru la uman, alte 30 la biologie vegetală şi animală. În rest au fost împărţite la celelalte discipline. Dar cele mai multe au fost la română şi biologie“, ne-a declarat prof. Ion Moatăr. Dacă iniţial, lucrările din Caraş-Severin au fost corectate în judeţul Timiş, contestaţiile vor fi soluţionate de o comisie diferită, din alt judeţ. Acesta va putea fi făcut public după reanalizarea notelor. Contestaţiile sunt rezolvate în zilele de 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afişate vineri, 4 septembrie, la avizierele centrelor de examinare şi pe internet, pe site-ul oficial al Ministerului Educaţiei, edu.ro.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro