Reactualizat la:

14 aniversati la Clubul Persoanelor Varstnice

14 aniversati la Clubul Persoanelor Varstnice
Scris de Alexandra Gorghiu - REȘIȚA – Emoții și surprize în ultima zi a lunii ianuarie pentru cei ce frecventează Clubul Persoanelor Vârstnice de pe strada George Enescu din Reșița, pentru că Nadia Pasici – inspector de specialitate în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială le-a pregătit două torturi mari celor născuți în luna ianuarie și, în avans, celor care au ziua de naștere în februarie. În total 14 sărbătoriți cărora, li s-a cântat, miercuri, „La mulți ani!“.

Rectifica

Gestul a fost o inițiativă a Nadiei Pasici, inspector general în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială. De altfel, cea care se ocupă cu atâta grijă și dragoste necondiționată de bunicii noștri, a preparat și cele două torturi mari care le-au fost oferite: „Este prima acțiune de acest gen la clubul recent înființat, pentru că la Centrul de pe strada Teilor, am instaurat deja o tradiție în sărbătorirea aniversaților lunii. Sincer, am avut emoții, nu știam cum vor întâmpina inițiativa noastră, dar se pare că a fost o reușită. Am avut 14 aniversați pe ianuarie și, anticipat, pe luna februarie, deci acțiunea a fost, de fapt, „aniversații lunilor ianuarie și februarie“, fiind destul de greu să pregătești lună de lună, câte două torturi mari, să ajungă la toată lumea. Este darul din partea Primăriei și, vă mărturisesc, că nu aș reuși să fac atâtea pentru bunicii noștri fără colegii mei și fără implicarea trup și suflet a primarului Ioan Popa, a viceprimarului Adrian Dacica și a directorului Serviciului Public de Asistență Socială, Cosmin Enuică. Ei sunt tot timpul lângă noi și se interesează de tot ce se întâmplă la Club, dar mai ales ce pot face ca să fie îmbunătățite condițiile de socializare și activitățile vârstnicilor. Încercăm să implementăm și aici noțiunea de „familie“, pentru că asta suntem, o familie“.

Aniversații lunilor ianuarie și februarie

Au fost felicitați și li s-a cântat „La mulți ani“: Mihai Ion, Cârpaci Ion, Arjoca Ioan, Oșvat Dumitru, Doboșeriu Ioan, Mitroi George și Pașca Ioan, născuți în luna ianuarie. De asemenea, celor născuți în luna februarie: Ciobota Nicolae, Ciurea Dumitru, Geoflan Dumitru, Fulgeanu Gheorghe, Nemeșagu Nicolae, Ursu Vasile și Lupulescu Stela.

„E un gest deosebit ce a făcut doamna Pasici, m-a impresionat, într-adevăr, a mărturisit domnul Geolfan, care va împlini 78 de ani în 19 februarie. E bine aici, la Club, e un mod deosebit în care poți să-ți petreci timpul. Acasă sunt singur, soția mi-a murit, dar am două fete care nu sunt nici una pe aici și cam atât, nu am nepoți. Familia de aici suplinește absența familiei de acasă. Am lucrat când am fost tânăr în meseria de turnător formări, la început ca ucenic la UCMR, apoi am progresat până am ajuns șef de secție adjunct, șef de atelier, am făcut între timp Școala de Maiștri, liceul și apoi Institutul de Subingineri. Dacă ar fi să mă întorc în timp să îmi aduc aminte de un crâmpei de viață, aș putea spune că schimbarea din decembrie 1989 m-a impresionat mai mult“.

Așteptăm ca exemplele și experiența de viață a acestor oameni minunați, care încearcă să-și alunge singurătatea sau să-și umple acele clipe de îndoială vizavi de ziua de mâine, să fie împărtășite ca necesare lecții de viață, într-o societate care, mai mult ca oricând, duce lipsă de modele și de repere de moralitate. „La mulți ani, aniversaților!“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Telescaunul Valsanu, autorizat cu acte in regula
MUNTELE MIC - Anunțul a fost făcut joi de omul de afaceri Romeo Dunca, după inspecția CNCIR și ISCIR pe Muntele [...] mai multe »
In pepeni sa ne luptam sau in banane sa ne duelam?
REŞIŢA - De pe urma războiului dintre francezii de la Carrefour şi nemţii de la Lidl, coşurile reşiţenilor ar [...] mai multe »
Salvator pentru… salvator
REȘIȚA - Patrupedul maidanez care l-a ferit de răcoarea nopţii pe un biciclist accidentat în zona platoului Semenic [...] mai multe »
Garana. Oameni. Corturi. Caini. Jazz!
GĂRÂNA - Chiar dacă evenimentul s-a terminat acum câteva zile, niciodată nu este târziu să scrii despre jazz, [...] mai multe »
Se anunta masuri dure la spitalul din Caransebes
CARANSEBEŞ - Municipalitatea a comandat un audit din care să reiasă situația reală a unității spitalicești, dar [...] mai multe »
Bacul de la Moldova Noua mai asteapta
MOLDOVA NOUĂ - Întrebat când se va putea circula cu Bacul pe Dunăre, preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu [...] mai multe »
Resita inca viseaza la iesirea spre autostrada
REŞIŢA - Capitala Banatului de Munte ar putea avea acces rutier mai scurt spre autostradă dacă s-ar putea finaliza [...] mai multe »
Muzica si voie buna la Zilele Orasului Oravita
ORAVIŢA - Asta pregăteşte municipalitatea de Sfântul Ilie, patronul spiritual al burgului. mai multe »
In doi ani, Hurduzeu a tintit 160 de milioane de euro
CARAŞ-SEVERIN - Preşedintele Consiliului Judeţean a prezentat o informare privind proiectele pentru finanţare în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou