REŞIŢA – Sala Sporturilor din Buzău a găzduit, în perioada 7-9 aprilie a.c., Campionatele Naţionale Şcolare de gimnastică. Şi-au disputat întâietatea peste 200 de sportivi, la toate categoriile de vârstă şi de clasificare.
Printre aceştia s-au aflat şi gimnaştii reşiţeni, pregătiţi de antrenorii Robert Bălan, Cristian Balinţ (care au fost şi arbitri), Mihaela Rugaci, Cristian Kreiter şi Remus Jivan.
În final, după trei zile de întreceri, C.S. Şcolar Reşiţa a contabilizat 13 medalii.
Performerul a fost Robert Paşca, la juniori I, nivelul şase, cu şapte prezenţe pe podiumul de premiere: locul întâi la paralele, locul doi la individual compus, sol, sărituri şi bară fixă, şi locul trei la cal cu mânere şi la inele. A urmat Dan Chiş-Toia: locul trei, individual compus, locul doi la sol, locul trei la inele; Mihai Fota, locul doi la sărituri; Alexandru Avram, locul trei la cal cu mânere, toţi trei la categoria maeştri.
La juniori III, Răzvan Marc şi-a trecut în palmares un loc doi, la bară fixă. În timp ce juniorii patru, nivelul unu şi doi, în formula Fabian Panacea, Vlad Mihai, Alexandru Blagoe, Alexandru Pinte şi Cristian Izvernari, s-au situat pe locul patru, pe echipe. De reţinut faptul că, după cum ne-a informat prof. Robert Bălan, iniţial C.S.Ş.R. era clasată pe locul opt, datorită calcului greşit al… calculatorului. S-a refăcut punctajul şi s-a descoperit o greşeală, undeva pe parcurs.
Din lotul reşiţean, deplasat la Buzău, au mai făcut parte şi Ciprian Vişin şi Casian Timofte, care nu au reuşit să urce pe podiumul de premiere.
„Rezultatele înregistrate nu se compară cu cele obţinute în 2012, când am obţinut mult mai multe medalii, ne-a declarat prof. Robert Bălan. Dar, diferenţa este motivată, fiind vorba de o schimbare de generaţii. Personal, sunt mulţumit de evoluţiile sportivilor. Au fost, totuşi, 13 medalii. Ideea este că ne menţinem acolo sus. Dacă puteam conta şi pe Casian Mitric, care s-a îmbolnăvit şi nu a mai făcut deplasarea, eram pe podium şi la juniori IV, cu echipa, pentru că am concurat în cinci. În viitor va fi tot mai greu, dar vom strânge rândurile şi sperăm să realizăm cel puţin performanţa din acest an“.
Să mai spunem că gimnaştii Clubului Sportiv Şcolar Reşiţa se pregătesc, în continuare, pentru „naţionalele“ de copii, programate la sfârşitul acestei luni, tot la Buzău. Încă o şansă pentru aceştia să-şi completeze zestrea de medalii.
„Noi contăm pe valoarea sportivilor şi pe profesionalismul antrenorilor lor, fiindcă dispunem de un colectiv tehnic apreciat la nivel naţional şi internaţional, şi ne dorim cât mai multe noi medalii“, a completat prof. Marius Creţeanu, directorul Clubului Sportiv Şcolar Reşiţa.