Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cea de-a XIII-a ediție a competiției școlare de karate a avut loc la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava. Echipa Palatului Copiilor Reșița, coordonată de prof. antrenor Zoltan Lipan, a câștigat întrecerea, cu 10 locuri I, 15 locuri II și 18 locuri III.

În paralel cu întrecerea adresată Palatelor și Cluburilor Copiilor a avut loc și cea de-a XXII-a ediție a Cupei Reșița, care s-a dorit a fi una cu caracter internațional, așa cum ne-au obișnuit organizatorii la edițiile precedente. „Din nefericire, în acest an, nu au participat cluburile din străinătate, acestea fiind angrenate în evenimente similare sau pregătiri pentru competițiile mondiale”, ne-a spus sensei Zoltan Lipan. Cu toate acestea, prezența celor 21 de cluburi afiliate în majoritate la Federația Română de Karate – WUKF, precum și a celor opt cluburi din sistemul de învățământ, a încântat publicul prezent la Sala Polivalentă din Reșița.

Concursul s-a desfășurat pe patru suprafețe (tatami), probele în care au fost angrenați sportivii fiind kata individual, kihon, kata echipe și kumite individual, fete și băieți. La fiecare suprafață de concurs s-au aflat câte cinci arbitri și doi kansa (n.r. – cei care țin scorul pe calculator). Astfel, din corpul de arbitri au făcut parte și câțiva reșițeni: Viorel Enășel, Alexandru Farcaș, Milan Ciușdic, Vlăduț Paraschivu și Alexandru Meța (kansa).

Reprezentanții gazdelor, de la Cercul de karate al Palatului Copiilor Reșița, coordonat de prof. antrenor Zoltan Lipan, au fost la înălțime la Campionatul Național Școlar, cele 43 de prezențe pe podiumul de premiere, cu 10 locuri I, 15 locuri II și 18 locuri III, aducând Reșiței titlul național. S-au remarcat: Maisa Burtea, Alexia Lenghyel, Mălina Ban, Anne Marie Gruia, Emilia Botez, Denis Cernovalic, Victor Ciomaga, Vladimir Bobic, Antonia Ungureanu, Albert Macamete, Justin Constantin, Mirabela Rusu, Greta Buzura, Mircea Ban, Șerban Modrigan, Ioana Gosta, Dorin Marin, Sandra Lipan, Codrin Macamete, Robert Bonțu, Denis Orbulescu, Cristian Bernhardt.

Astfel, Palatul Copiilor Reșița a câștigat Campionatul Național Școlar de Karate Do, campionii fiind urmați de Clubul Copiilor Petrila, Palatul Copiilor Oradea, Palatul Copiilor Deva, Colegiul Național „Aurel Vlaicu” București, Palatul Copiilor Târgoviște, Clubul Copiilor Pucioasa, Clubul Copiilor Oravița.

Clasamentul Cupei Reșița: 1. C.S. Tiger Karate Arad; 2. Banzai Arad; 3. Zanshin Timișoara; 4. Record Oradea; 5. Atemi Constanța; 6. Victoria Arad; 7 Poli Cluj-Napoca; 8. Dragonul Arad.

„Doresc să aduc mulțumiri Consiliului Județean Caraș-Severin pentru punerea la dispoziție a Sălii Polivalente, mulțumesc părinților care au fost alături de noi, pe tot parcursul competiției și chiar au ajutat la montarea și demontarea suprafețelor, la păstrarea ordinii în sală, dar și celor care au ajutat la secretariatul de concurs și la festivitatea de premiere, Federației WUKF și întregului corp de arbitri, precum și colegilor din țară, care au făcut eforturi considerabile să vină la această competiție”, a mai spus Zoltan Lipan.

Campionatul Național Școlar de Karate (destinat Palatelor și Cluburilor Copiilor cu cercuri de karate) și Cupa Reșița (care s-a adresat cluburilor din federațiile de profil) au fost organizate de coordonatorul cercului de karate de la Palatul Copiilor Reșița, prof. antr. Zoltan Lipan, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș-Severin și, bineînțeles, Federația Română de Karate – WUKF, cu logistică și corp de arbitri, care sub îndrumarea secretarului general, Dorel Suciu, au contribuit la nivelul ridicat al competiției.