Reactualizat la:

„112, ce urgenţă aveţi?“

„112, ce urgenţă aveţi?“
CARAŞ-SEVERIN – Din anul 2005, cărăşenii utilizează numărul unic de urgenţă, operat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Rectifica

Intrat destul de uşor în viaţa cotidiană a cetăţenilor, numărul unic 112 a concentrat apelurile cetăţenilor către Poliţie, Ambulanţă, Jandarmi şi Pompieri. Dacă, pentru început, acest număr a mers în paralel cu celelalte numere scurte (961, 981 etc), 112 s-a dovedit a fi soluţia operativă şi care orientează urgenţa cetăţeanului, simultan, către agenţiile la care se poate rezolva situaţia.

Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă este constituit în scopul furnizării către cetăţeni a Serviciului de urgenţă 112 şi asigură preluarea apelurilor de urgenţă de la cetăţeni şi, după caz, transmiterea acestora către agenţii, sau al prelucrării lor şi alertării directe a echipajelor de intervenţie în vederea asigurării unei reacţii imediate pentru soluţionarea urgenţelor.

Operatoarele STS din cadrul centrului de preluare a apelurilor de urgenţă, sunt antrenate să răspundă cu rapiditate şi să conducă discuţia operativ. Acestea răspund la apeluri, invariabil, cu „112, ce urgenţă aveţi?“, încercând să calmeze apelantul, să afle detalii despre caz şi să transmită urgenţa către celelalte instituţii care o pot rezolva. De asemenea, acestea reiau sau păstrează contactul cu persoana care are o urgenţă, în cazul în care împrejurările o cer.

Chiar dacă majoritatea apelurilor sunt false (abuzuri, număr greşit, „apel de linişte“ – când persoana nu vorbeşte – sau cereri de informaţii), toţi apelanţii sunt trataţi în mod egal. Chiar şi apelanţii abuzivi, al căror număr este înregistrat în baza de date a serviciului, au urgenţe reale la care se răspunde cu promptitudine, aşa cum s-a întâmplat deja. Potrivit statisticilor oficiale, anul trecut, dintr-un total de 251.000 de apeluri la 112, 220.303 au fost false, redirecţionate către Poliţie – 11.276, către ambulanţă – 16.881, pompieri – 1.768 şi jandarmerie – 762.

De la începutul anului 2011 şi până în data de 24 ianuarie, la ora 14.00, 112 a fost apelat de 15.295 de ori, 11.989 dintre acestea fiind apeluri false. Potrivit legii, apelurile false la 112 pot fi sancţionate cu amendă cuprinsă între 500-1.000 de lei. Numărul unic 112 poate fi apelat pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Tabugan nu vrea un ALDE de mana a doua
REŞIŢA - Deputatul cărăşean este noul preşedinte al ALDE Caraş-Severin, Ionela Kovacs rămânând [...] mai multe »
Parada fustelor pe bicicleta
REŞIŢA - Asociaţia Bike Attack invită doamnele şi domnişoarele la o plimbare cu bicicleta. Evenimentul „Skirt [...] mai multe »
Pronosticurile apicultorilor, date peste cap de furtuni
CARAȘ-SEVERIN - Ploile şi furtunile din ultima perioadă au afectat florile de tei, şi, de câteva zile, acestea nu [...] mai multe »
Accident grav la cativa kilometri de Caransebes
VEST - Trei persoane au ajuns la spital vineri după amiază, după ce un șofer a intrat pe contrasens pe drumul [...] mai multe »
Vicepremierul Romaniei a venit in judet sa vada realitatea
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Mediului a fost vineri în Caraş - Severin, unde a discutat cu autorităţile probleme [...] mai multe »
Popovici: Dragnea! Du-te la puscarie!
REȘIȚA - Chiar dacă la nivel județean este aliatul PSD și beneficiază de un post de vicepreședinte al Consiliului [...] mai multe »
Centrele din Caransebes, Anina si Iablanita, tot cu lacat pe ele
REŞIŢA - Şi situaţia va mai continua aşa, cel puţin o vreme, până la o nouă rectificare bugetară, susţin [...] mai multe »
Cum distrug polonezii si cehii pasunile alpine de pe Tarcu? Cu motoarele!
MUNȚII ȚARCU - Omul de afaceri Romeo Dunca a postat filmulețe în care mai mulți motocicliști, cel mai probabil [...] mai multe »
Prefectul striga catalogul, de Ziua Drapelului
REŞIŢA - Pentru a se asigura că de la ceremoniile militare şi religioase oraganizate cu acest prilej nu va lipsi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou