Reactualizat la:

„Traian Lalescu“, un stil de viata

„Traian Lalescu“, un stil de viata
REŞIŢA – Pentru LTL-işti, să fii elev la „Mate-Fizică“ înseamnă să-ţi clădeşti viitorul pe cărările trecutului. „Ce înseamnă să fii licean la LTL?“ – o întrebare la care ne-au răspuns chiar cei din băncile instituţiei.

Anamaria Bona, de 15 ani, spune: „Liceul Teoretic «Traian Lalescu», liceul meu, este un loc în care mă pot bucura în fiecare zi de activităţi care îmi plac şi unde mă simt în siguranţă alături de prieteni. Profesorii sunt foarte buni în ceea ce fac, adevăraţi profesionişti, şi au aşteptări foarte mari de la noi, dovedind că acest liceu este cel mai bun. Sunt mândră că studiez în cadrul Liceului «Traian Lalescu», dar mai ales sunt mândră de profesorii care îmi îndrumă paşii, şi de colegi“. Pentru Ovidiu Popp, de 15 ani, „liceul reprezintă o perioadă importantă din viaţă, perioadă în care te formezi ca om, în care îţi faci mulţi prieteni cu care speri să colaborezi pe viitor. Liceul «Traian Lalescu» este unul deosebit, unde poţi face ceva ca să te formezi, şi reprezintă cu mândrie judeţul Caraş-Severin în ţară“.

Dar şcoala poate însemna şi altceva, după cum mărturiseşte Lavinia Scutaru, de 17 ani: „Pentru mine liceul reprezintă un stil de viaţă, un loc unde pot să fiu eu, unde ideile şi părerile ne sunt ascultate şi cu siguranţă o să facă parte din viaţa mea şi în continuare“.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou