Reactualizat la:

„Dle prefect, ori noi, ori voi!“

„Dle prefect, ori noi, ori voi!“
REŞIŢA – Aceasta a fost avertizarea pe care un membru al delegaţiei protestatarilor adunaţi luni în centrul Reşiţei a spus-o prefectului Octavian Ţunea.

Rectifica

O nouă serie de proteste a debutat luni, la ora 14.00, în municipiul Reşiţa, când, un grup de reşiţeni a solicitat autorizaţie pentru un marş de la intrarea în municipiu dinspre Timişoara şi până în Centrul Civic. Aceştia, însoţiţi de forţele de ordine, au mărşăluit paşnic pe Bulevardul Republicii şi Bulevardul Revoluţia din Decembrie, scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale.

„Nu reprezentăm sindicatele, nu reprezentăm vreun partid politic sau vreo asociaţie a revoluţionarilor. Ne-am adunat pentru a semnala faptul că ne-a ajuns cuţitul la os. Este situaţia în care se află majoritatea românilor, din pricina Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu. Este un gest de protest la care sperăm să se alăture tot mai mulţi cetăţeni“, a declarat unul dintre cei care au participat la marş. În acelaşi timp mai multe zeci de demonstranţi aşteptau în Piaţa 1 Decembrie 1918, scandând aceleaşi lozinci şi purtând pancarte cu diferite „versuri de protest“.

Cele două grupuri s-au unit în jurul orei 15.00, când cei care au sosit în piaţă, escortaţi de jandarmi au răspuns ca un ecou strigătului unanim „Hoţii! Hoţii!“. La un moment dat, doi copii şi un adult au depus la intrarea în clădirea administraţiei publice judeţene o coroană de flori cu mesaje antiprezidenţiale.

După câteva ore de scandări, o delegaţie a celor adunaţi în Centrul Civic al Reşiţei a solicitat o întâlnire cu prefectul judeţului, Octavian Ţunea. Acesta a răspuns afirmativ şi s-a aşezat la masa discuţiilor cu zece dintre ei. Pe rând, fiecare a apucat să-şi spună păsul, cei mai vocali dintre aceştia fiind Mihai Orbulescu, Dumitru Alexa (ambii revoluţionari) şi Marian Apostol (preşedintele Cartel Alfa Caraş-Severin).

Fiecare a încercat să sublinieze „situaţia dramatică în care se află o mare parte a românilor, care nu mai pot să-şi ducă traiul. Pe lângă acest lucru, probleme majore se regăsesc în domeniile Educaţiei, Sănătăţii şi nu numai. E momentul în care vă spunem: ori noi, ori voi“, au apreciat cei amintiţi. Un alt subiect care a acaparat o mare parte a întâlnirii a fost cel referitor la revoluţionari şi unele inadvertenţe în declaraţiile la nivel naţional şi judeţean privitoare la aceştia. Mihai Orbulescu a precizat şi faptul că va fi marţi reprezentantul judeţului la Parlamentul European de la Bruxelles, alături de alţi 72 de revoluţionari grevişti ai foamei, pentru a depune o informare legată de mişcările de protest ale acestora.

Pentru că întâlnirea cu prefectul Octavian Ţunea nu a avut niciun efect, protestatarii au anunţat că vor reveni în zilele următoare cu o listă de revendicări. De asemenea, aceştia au solicitat aprobare pentru astfel de manifestări de protest pentru fiecare zi a acestei luni, de la ora 15.00.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Şi-au furat singuri tinereţea
BOCŞA - La o vârstă la care mulţi dintre noi încă mai cântam „Floricele pe câmpii“, trei cărăşeni s-au [...] mai multe »
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou