Reactualizat la:

„AquaCaras putea sa nu existe…“

„AquaCaras putea sa nu existe…“
REŞIŢA – Potrivit subprefectului Nicolae Verindeanu care a dat o replică în şedinţă. Sala de şedinţe din clădirea administraţiei publice judeţene a găzduit, miercuri dimineaţă, şedinţa lunară a Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice. Niciuna dintre informările de pe ordinea de zi nu a incitat discuţii atât de vii ca cea ce se referea la informarea privind stadiul Măsurii ISPA pentru îmbunătăţirea alimentării cu apă potabilă, canalizare şi epurare ape uzate în judeţul Caraş-Severin.

Rectifica

Adriana Almăjan, purtătorul de cuvânt al SC AquaCaraş SA, societatea în seama căreia sunt contractele, nici nu a fost lăsată să respire, fiind interpelată din mai multe părţi. „Ar trebui întrebaţi cetăţenii, care sunt beneficiari ai lucrărilor, dacă sunt mulţumiţi de calitatea acestora“, a iniţiat discuţiile unul dintre membrii comitetului. „Este fizic imposibil să încheiem procese-verbale cu fiecare cetăţean pe unde trec lucrările“, a amintit Adriana Almăjan.

„Chiar AquaCaraş putea să nu existe acum dacă era să aşteptăm să-şi exprime cetăţenii părerile în acest sens“, a completat destul de ambiguu subprefectul Nicolae Verindeanu.

Rugat să dezvolte această afirmaţie, iniţial subprefectul nu a dorit să comenteze, dar, de teamă să nu fie greşit înţeles, a dorit să precizeze: „E vorba că nu se face publicitatea hotărârilor de consiliu sau cele luate de către administraţiile locale. Dacă e s-o luăm aşa, absolut nici un consiliu nu respectă toate prevederile. Dacă un avocat isteţ s-ar apuca să conteste asemenea hotărâri s-ar putea să aibă câştig de cauză. Sunt costuri suplimentare. Era o glumă pe care am făcut-o cu cei de la AquaCaraş. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre existenţa societăţii, ar fi bine să vorbiţi cu dumnealor“, a precizat Verindeanu.

Discuţiile au continuat, apoi, privind lipsa de logică a reglementării potrivit căreia cantitatea de apă consumată şi cea colectată (uzată) este egală ca volum pentru plată. Cei care au ridicat problema au amintit despre faptul că apa utilizată nu ajunge întotdeauna la colectare, fiind utilizată pentru consum direct, la udatul florilor sau alte activităţi.

Replica Adrianei Almăjan a ţinut de reglementările şi actele normative în vigoare, dar şi de faptul că apele meteorice sunt incluse în aceeaşi plată. Au fost şi voci care au acuzat presiunea prea mare (!) a apei la robinete. În final, subprefectul Verindeanu a întrebat care este termenul de garanţie al lucrărilor oferit de către executant.

„Este vorba despre şase luni, dar termenul decurge după recepţia finală, când deja au fost făcute remedierile necesare. Avem, totuşi, probleme cu furturile… Nici nu sunt gata lucrările, că s-au furat deja capace de materiale compozite sau contoare de la căminele de branşamente. Nu înţeleg de ce sunt furate, pentru că este aproape imposibilă valorificarea lor“, a ţinut să precizeze Adriana Almăjan. Subprefectul Nicoale Verindeanu a ţinut să revină asupra primei părţi a afirmaţiei reprezentantului AquaCaraş şi a amintit că „cele şase luni vor decurge după ce vor mai fi turnate cele două-trei straturi de asfalt peste cel care se va lăsa după finalizarea lucrărilor“, cu o ultimă săgeată care a concluzionat şedinţa comitetului.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Consiliul Judetean nu vrea Hotelul Traian
BĂILE HERCULANE - La ultima şedinţă, consilierii judeţeni au votat în unanimitate că nu îşi exercită dreptul [...] mai multe »
Un viitor mai bun pentru Rares Andrei
CARAŞ-SEVERIN - Un copilaş bolnav, dar curajos, cere ajutorul dvs pentru a achiziţiona un scaun rulant special [...] mai multe »
Chiar si cand totul este praf, mai exista o sansa
CARAŞ-SEVERIN - Vorbim de câteva drumuri judeţene care au fost aprobate de consilierii judeţeni ca propuneri de [...] mai multe »
Intre acadele de lins si morti la… oferta
REŞIŢA - După ce primarul Ioan Popa arăta cu degetul câteva clădiri copleşitoare din punct de vedere al [...] mai multe »
Sa alegi mereu sa fii tu insuti!
REȘIȚA - Şi nu spun că dacă eşti prost să alegi să rămâi prost, dacă eşti impertinent să te manifeşti [...] mai multe »
Veniturile judetului garanteaza creditul AquaCaras
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba de contractarea de către operatorul de apă, în condiţii avanatajoase, a unui credit de [...] mai multe »
Prima de insertie de 1.500 de lei pentru absolventi
CARAȘ-SEVERIN - Dacă îşi găsesc de lucru, tinerii proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolilor pot primi, în [...] mai multe »
Casting pentru copii, la Teatrul de Vest
REȘIȚA - Pentru noul spectacol pe care managerul Florin Gabriel Ionescu intenționează să îl pună în scenă, [...] mai multe »
Atentie! Cod galben de ninsori in Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Meteorologii au emis o nouă avertizare pentru județul Caraș-Severin, care intră în vigoare de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou