Vicepreşedintele CJ, Ionesie Ghiorghioni, a susţinut joi, 14 aprilie 2011, o conferinţă de presă în cadrul căreia a vorbit despre principalele lucrări la drumuri care se efectuează la ora actuală în judeţ. Astfel, după spusele acestuia, se lucrează la drumul Reşiţa – Giurgiova, până la ora actuală fiind frezată toată suprafaţa, iar la tronsonul Văliug–Slatina Timiş s-a încheiat contractul cu firma executantă şi s-a predat amplasamentul.
Firma care execută lucrările a împărţit drumul în nouă tronsoane şi, potrivit lui Ghiorghioni, va fi sprijinită îndeaproape de către Consiliul Judeţean. Un alt tronson la care se lucrează este Caransebeş-Telescaun, pentru acest an suma de finanţare fiind de trei milioane de lei iar forul judeţean intenţionează să repare şi drumul Reşiţa – Văliug. „Toate trei drumurile sunt finanţate prin bani guvernamentali, sumele fiind aduse în judeţ prin efortul dlui Sorin Frunzăverde“, a spus vicepreşedintele CJ.
Ionesie Ghiorghioni a mai precizat că a fost preşedintele comisiei când s-au licitat tronsoanele amintite mai sus: „oricine vrea să ştie ceva despre lucrări, licitaţii, bani punem actele la dispoziţie. Am încercat mereu să iasă câştigătoare la licitaţii firme din Caraş-Severin pentru că e foarte bine pentru judeţ din punct de vedere al locurilor de muncă, veniturilor la buget etc. Lucrările au situaţii întocmite şi semnate de toţi factorii de răspundere. Totul este transparent iar preşedintele Frunzăverde spune mereu, înaintea oricărei licitaţii, Ionesie, ai grijă ca totul să fie legal!“
Nina Curiţa